Hotel Hersonissos Palace
Localizare: Adresa: Dedalou 10, Limenas Hersonissou (Centru), Hersonissos, 70014, Grecia. Pozitionare GPS: 35.325895 N – 25.386486 E
Situat pe coasta de nord a Cretei, hotelul este la 60 de metri de plaja principala a statiunii Hersonissos, un loc al distractiei si turismului de masa, cu plaje frumoase trepidand de viata in sezonul estival, cu zeci de magazine, restaurante, cafenele, baruri si cluburi de noapte. Este, totodata, locul ideal pentru calatori pe intreaga insula, cu autoturismul sau cu autobuzul, de exemplu spre satele traditionale Koutouloufari, Piskopiano si Ano Hersonissos. Sau pana la cele doua parcuri acvatice, la CretAquarium-ul din Gournes, in capitala cretana, Heraklion, aflata la 25 de kilometri sau in superbul orasel Agios Nikolaos, la o distanta de 35 de kilometri. Hersonissos are, in acelasi timp, singurul teren de golf din Creta. Tot de aici, agentiile organizeaza croaziere pe insula Dia si pe multe alte insulite si plaje din zona. In apropiere, se pot practica sporturi acvatice, exista doua cluburi de scuba diving,terenuri de tenis, volei pe plaja, bowling, ciclism montan organizat, calarie, bungee jumping, carting. Aeroportul este la 19,6 kilometri.
Facilitati hotel: resortul modern, in stil neoclasic grecesc, cu doua corpuri de cladire si un total de 150 de camere si patru suite, are receptie non-stop, lift, camera de bagaje, fax/copiator, sala de conferinte, spalatorie, room-service, terasa la soare si gradina, o piscina interioara si doua in aer liber, sala de fitness, sauna, un restaurant principal, un lounge bar la primul etaj – cu vedere spre mare, un bar la piscina si o cafenea. Activitati: tenis de masa si de camp, biliard. Accesul la internet Wi-Fi este disponibil gratuit in zonele publice, iar cel prin cablu este pus la dispozitie contra cost. Parcarea privata a hotelului este gratuita. Animalele de companie nu sunt acceptate. Personalul vorbeste germana, greaca, engleza standard si rusa.
Facilitati camere: camerele duble standard au balcoane, paturi twin sau duble, aer conditionat, incalzire, televizor, radio, telefon, frigider, seif (contra cost), zona de relaxare, baie cu cabina de dus sau cada si uscator de par, serviciu de trezire. Camerele anexe sunt situate la 50 de metri de cladirea principala si au fost proiectate si mobilate pentru a oferi functionalitate si confort.